In sus

Daca stau putin sa ma gandesc, si de va fi sa cad, nu va fi nicio problema.

Caci de data asta voi cadea in sus. Si cazand in sus, nu ma voi lovi de nimic. Pentru ca doar cazand in jos m-am lovit de nimic. Nimicul e mereu jos, e rigid, plat si loveste. Insa in sus e atata cale libera! Teoretic, m-as putea lovi doar de ceea ce ma atrage gravitational in sus. Dar nu cred ca ajung prea repede acolo. Poate n-o sa ajung deloc! Si chiar daca as ajunge, nu m-ar lovi, ci as intra usor in atmosfera sa... iar dupa o pseudocontopire nu stiu ce va fi. Nu am cazut niciodata in sus.

Si daca acea gravitatie nu ma va mai chema, tot nu m-as lovi de nimic, as pluti usor sau ametitor inapoi in aria prezenta de levitatie. Ar trebui sa am ceva greu in spate, ca un costum de scafandru, ca sa pot sa cobor iar la nimic. Eu de mine statatoare am prea mult aer curat in ganduri. Pluteste aici in prezent.

Dar unele cuvinte au atata heliu! Cred ca au, pentru ca simt cum incep sa cad in sus atingndu-le. Sigur, nu stiu daca e heliul din cuvinte sau e gravitatia cu care sunt atrasa in intregime de catre acel ceva de sus. E heliul cu directia sa invariabila sau sunt eu, materia mea, catre ceva concret ce anume atrage, cu gravitatia sa, prin materia sa?

Nu stiu, nu am cazut niciodata in sus.

Un vers.

Sensibilitatea ce nu conteneste sa ma impresioneze... :)


Aud un pian prin zapezi cristaline
Si nu sunt cu tine , vai nu sunt cu tine
Chopin – un concert de pian oarecare
Si calea e lunga si noaptea e mare.

De iarna ma satur , de planset te saturi
Iubiri intre noi in o mie de paturi
Si primavaratec ninsori mai sfasie
Voalul miresei in noaptea tarzie.

Te-as cere-napoi insa n-am cui te cere
Si restul e numai Chopin si tacere.

Se-aud ciudatenii si fiare in noapte
Si ninge himere si ninge cu soapte
Mi-e dor ca de propria-mi copilarie
De tine , aceea ce n-a fost sa fie.

Iar daca ai fi dintr-o data cu mine
Mi-ar fi totul altfel si nu mi-ar fi bine
Sunt fumuri pe case, iubiri sunt in case
Si cerul a fum si-a pacate miroase.

Te-as cere-napoi insa n-am cui te cere
Si restul e numai Chopin si tacere.

Pendula ca streangul de moarte e gata
Se misca de parca ma strange cravata
Ma tarai pe coaste , te caut pe perna
Si noi ce spuneam ca iubirea-i eterna.

Si uite ce grabnic se-arata si trece
Si sangele-n rana lovita e rece
Aud un pian , un Chopin de departe
De care n-ai parte, de care n-am parte.

Te-as cere-napoi insa n-am cui te cere
Si restul e numai Chopin si tacere.

Un mut pianist se rasfira in stele
Si mainile lui bat in coastele mele
Atat as voi sa te vad inc-o data
Si-aceasta ca ultima noastra rasplata

Si cand langa focul ce-atat ne legase
In soba adanc paduraticei case
Ar fi sa te vad pentru ultima oara
As pune pianul sa-nvete sa moara.

Te-as cere-napoi insa n-am cui te cere
Si restul e numai Chopin si tacere.

Asa cum acum esti dusa departe
Bufneste-un pian prin ulucile sparte
Si-o luna roscata insangera plopii
Iar eu cu nimic nu mai pot sa te-apropii.

Si cad in genunchi langa focul ce moare
Si vreau sa-l intreb de mai e vre-o scapare
Si el imi raspunde cu-n sclipat spre usa
Si-mi lasa in palme o calda cenusa.

Te-as cere-napoi insa n-am cui te cere
Si restul e numai Chopin si tacere.


A. Paunescu