Daca stau putin sa ma gandesc, si de va fi sa cad, nu va fi nicio problema.
Caci de data asta voi cadea in sus. Si cazand in sus, nu ma voi lovi de nimic. Pentru ca doar cazand in jos m-am lovit de nimic. Nimicul e mereu jos, e rigid, plat si loveste. Insa in sus e atata cale libera! Teoretic, m-as putea lovi doar de ceea ce ma atrage gravitational in sus. Dar nu cred ca ajung prea repede acolo. Poate n-o sa ajung deloc! Si chiar daca as ajunge, nu m-ar lovi, ci as intra usor in atmosfera sa... iar dupa o pseudocontopire nu stiu ce va fi. Nu am cazut niciodata in sus.
Si daca acea gravitatie nu ma va mai chema, tot nu m-as lovi de nimic, as pluti usor sau ametitor inapoi in aria prezenta de levitatie. Ar trebui sa am ceva greu in spate, ca un costum de scafandru, ca sa pot sa cobor iar la nimic. Eu de mine statatoare am prea mult aer curat in ganduri. Pluteste aici in prezent.
Dar unele cuvinte au atata heliu! Cred ca au, pentru ca simt cum incep sa cad in sus atingndu-le. Sigur, nu stiu daca e heliul din cuvinte sau e gravitatia cu care sunt atrasa in intregime de catre acel ceva de sus. E heliul cu directia sa invariabila sau sunt eu, materia mea, catre ceva concret ce anume atrage, cu gravitatia sa, prin materia sa?
2 comentarii:
Dar daca o sa cazi din timp?
Atunci variantele ar fi sa cad in timpul trecut sau in cel viitor, dar cum nu am costum de scafanru, nu voi putea cadea nici in trecut. Iar caderea in viitor, e tot o cadere in sus.
Trimiteți un comentariu