E slabiciune sau putere?

Intotdeauna am fost atrasa pana la pasiune de aceste doua extreme. Ciudat, dar de ambele concepte simultan. Poate pare inceput de personalitate multipla, dar eu cautam acea punte... acele multe poduri de fapt, intre ele. Pentru ca unul dintre poli se vedea, era realmente evident, celalalt insa era doar banuit si ajungeam la el pe calea puntilor.
Slabiciunea ma impresiona, ma induiosa si nu de putine ori imi cutremura intreaga fiinta. Sentimentul acela in care recunosti ca esti mic si neputincios, in fata a ceea ce vrei. Ca daca lucrurile se intampla intr-un mod nefast, lumea ta se va prabusi din nou si suferinta ta care tace va striga mut in tamplele tale pana iti vei simti creierii dizolvandu-se, iar durerea aceea a sufletului tau va fi ca un cuib de serpi care vor misuna fara mila si iti vor mistui tot in cosul pieptului... ...Sa ai capacitatea sa simti asta! Oare toata lumea sufera? Poate. Dar... asa? Ca sa simti asa trebuie sa te fi lovit zdravan...si asta presupune sa fi cazut de la o inaltime considerabila. Si mergand pe firul invers, presupune capacitatea de a ajunge acolo sus. (Sau..labilitate emotionala. Dar sa luam primul caz..)
Puterea! De regula dorita, cateodata dorita pana in clipa in care apare cu fatza si toate reversurile ei... are atat de multe sensuri incat fiecare individ are o alta definitie pentru ea. De regula suma necesitatilor cauzate de frustrarile sale (sau invers). Sa luam puterea data de linistea interioara, de echilibrul datorat sentimentului ca te simti bine, te simti "acasa" in lumea ta, construita din ceea ce esti, ceea ce vrei, cee ce poti si oamenii pe care te poti baza pentru toate astea. Puterea data de increderea in tine si in acei oameni din lumea ta, nascuta din inversunarea de a-ti implini visele, de a lupta pentru ceva "sacru" pentru tine. Puterea aceea care uita ca esti mic, ca orice muritor, si te lasa sa te simti imens in zborul tau, pentru ca esti in slujba unui ideal care prin ceva, depaseste mediocritatea. Puterea pe care o ai stiind ca oricat de vitreg ar fi drumul tau si orice intorsatura va lua, cineva va fi mereu langa tine si astfel nu vei fi niciodata pierdut... Puterea fericirii intretinuta cu fericire.

Sa luam un sentiment care intotdeauna a fost cu un pas inaintea puterii mele de intelegere, desi si aceasta era in continua expansiune. Iubirea aceea imensa, definitiva, unica de asemenea proporti in viata, care apare si se mentine, dincolo de orice logica si mai ales, care nu are nicio sansa de implinire. Acea iubire care nu e o infrumusetare si o recunostinta a drumului spre ceea ce vrei sa obtii. Nu se bazeaza pe reusite, nu e o speranta. E doar... o stare de fapt. Stii foarte bine cum si cat iubesti, dar nu ai nicio speranta legata de asta, ti-ai acceptat nesansa si cursul lucrurilor. Viata ta merge inainte, traiesti si te comporti ca oricare altul, poate chiar ai o familie, o slujba si toate lucrurile care te mentin ocupat. Sau poate ai ramas fidel fantomei iubirii tale si nu incercat sa presupui ca iubesti pe altcineva. Si peste toate astea, sentimentul tau traieste cuminte in tine, fara sa fie intretinut de muza sa. Doar tu il hranesti in taina, sufletului tau.
Si atunci, inevitabil ma intreb: ce este de fapt, slabiciune sau putere? Este slabiciunea de nu putea merge mi departe, de a nu avea taria de a renunta si a crea o noua iubire, care sa-ti faca bine? Sau, din contra, este puterea de a pastra ceea ce e sfant pentru tine, in ciuda a tot? E forta si maturitatea psihica de a nu te ascunde de tine fugind mereu spre ceva satisfacator, taria de a accepta ceea ce esti, pentru ca evolutia ta, opus stagnarii, reprezinta a trece prin stadiile vietii tale, nu a te opri la o etapa (aceea a cautarii, a pornirii in permanenta e la zero) si a te pacali ca asta presupune schimbare si evolutie, ca si cum ai sta intr-o gara si ai privi trenurile trecand, in loc sa alegi unul si sa iti faci drumul tau... Eu nu prea cobor din tren in gari.. chiar daca stationeaza mai mult... e slabiciune sau putere?