marți, 27 noiembrie 2007

Despre sobolani sau gustul pacatului...


Cum e ?
Cum e sa privesti in jurul tau si sa vezi toate vietile lor marunte, toate visele lor tangibile, concrete si seci, toate sentimentele lor scurte, haituite de frustrare si limitate de frica, ca fuga disperata a unui schingiuit...?
Cum e sa vrei sa atingi inaltul catarandu-te intr-un copac ce nu creste si nu rezista sub greutatea dorintei tale, coborandu-si si incurcandu-si patetic crengile, oftand in absenta fermitatii esentei lemnoase?

Cum e sa iti desfaci bratele pentru a-i imbratisa, vrand sa ii inveti euforia zborului, iar ei sa fu
ga ca sobolanii care-ncotro, fericiti de bucatile de gunoi furate din cotloane, in timp ce tu nu-i observai, privind piscurile spre care urma sa-i inalti? Ramai privind dupa ei cum sunt mandri de inteligenta lor, cum se bucura fiecare singur si cum se simt norocosi ca au ceva ce tu nu ai... Ajunsi departe de tine isi vor intoarce capetele spre tine si te vor privi cu superioritate si mila. Vor simti o vinovatie placuta si vor astepta nerabdatori orice semn, pentru a-l considera invidie, durere a ta. Abia atunci gunoiul lor va fi una cu ei si echilibrul lor va fi temporar atins.
Te-ntrebi atunci ce faci in locul ala? Intreaba-te...
-
Cum e sa vrei sa oferi un lucru atat de pur iar ei sa-l prinda cu mainile lor murdare, sa-l intoarca pe toate partile, sa-l rupa pentru a incapea in campul lor vizual ingust, sa incerce sa potriveasca bucatile printre mizeriile gandurilor lor imbacsite iar apoi sa vrea sa te convinga ranjind dispretuitor ca n-au fost decat bucati mici, care nu se potrivesc si care au si ele, petele lor...?
Remarci uimit ca ei nu pot simti spre bine. Le paralizeaza simturile in directia aceea, a frumosului, a sublimului. Te privesc cu ochi goi, tulburi si simt ca vrei sa le furi gunoiul... Te musca preventiv si fug, baricadand drumul in calea ta. Acum sunt in siguranta... si continua exaltati spre singura senzatie ramasa: gustul pacatului. Gustul raului pe care nu il primesc, ci il fac, ceea ce ii diferentiaza si ii inalta!
Plini de temeri si frustrari, betia pacatului e ca fuga disperata care scuteste de gandit, pentru ca agitatia si oboseala substituiesc adrenalina fericirii, vantul rece in fata da iluzia schimbarii imaginilor iar deplasarea haotica in viteza pare cale de evolutie.

Te-ntrebi cine sunt cei din jurul tau? Intreaba-te...
-
Cum e sa cladesti castelul nemuririi tale, sa culegi cu toata grija fiecare piatra in parte, sa te
asiguri ca locul in care o pui este mai bun decat oricare altul pentru ea... Sa iubesti fiecare piatra in parte, sa iubesti castelul pe masura ce il ridici incet, cu truda, sa iubesti pamantul pe care sta si vantul care-l mangaie, sa iubesti si oboseala crunta pentru ca e in slujba creatiei tale, sa iubesti sufletul castelului pentru ca e ceea ce i-ai daruit... ca apoi, intrand, sa vezi ca ei au ascuns in el viermi si putreziciuni? Cum e sa realizezi ca iti zambeau admirandu-ti fericirea de a vedea exteriorul muncii tale, in timp ce ei il surpau privindu-te in ochi, nelasandu-te sa il salvezi? Cum e sa cada totul sub ochii tai, peste tot sufletul tau, iar dorinta sa-ti urle infernal in tample?
Te-ntrebi cine esti? Intreaba-te...
Cum e?

3 comentarii:

Anonim spunea...

Gata nu ne mai scrii nimic? :D

Himera_M spunea...

Rogu-te-as, semneaza-te. Sunt extrem e curioasa care e acel unic cititor ce doreste sa aberez in continuare! :)

Badea Gheo spunea...

Fiind gurajos de fel m-am semnat ... dar am dat-o anonima.
Subsemnatul Badea Gheo